Fază extrem de ciudată și de controversată consemnată în weekend-ul trecut la un meci din Segunda Liga, cea de-a doua divizie a Portugaliei. Arbitrii meciului Sporting B - Braga B au luat o decizie care a decis în bună măsură rezultatul final și a încins spiritele pe teren.

În minutul 13, echipa secundă a lui Sporting deschide scorul în urma unei faze fixe. Toate bune și frumoase. Jucătorii gazdelor se bucură, la fel și suporterii, iar tabela indica 1-0. Ei bine, toate acestea au durat 15 secunde! Asistentul se răzgândește rapid, revine din drumul său către mijlocul terenului și face semn că a fost ofsaid. ”Centralul” se conformează și acordă lovitură indirectă pentru Braga B. Oaspeții nu stau pe gânduri, repun mingea în joc, profită de ”hora” bucuriei gazdelor și înscriu pentru 0-1!

În final, decizia arbitrilor a cântărit enorm, iar  Braga B s-a impus cu 2-1.