În sala de competiție le vedem de multe ori cu zâmbetul de buze și cu mândria de a-și reprezenta țara în marile întreceri mondiale și continentale. Până la medalii, gimnastica, asemenea oricărui sport, presupune multă muncă, durere, suferință și sacrificiu.

Larisa Iordache, multiplă medaliată olimpică, mondială și europeană, câștigătoare a medaliei de bronz în proba pe echipe la olimpiada din 2012, cvadruplă medaliată mondială și de 11 ori medaliată europeană, recent și la Europenele de la Cluj Napoca, a povestit azi, în cadrul emisiunii ”Neatza cu Răzvan și Dani”, ce înseamnă gimnastica pentru ea, cum a început acest sport, ce planuri de viitor are și cum a trăit atmosfera de la Cluj.

”La 5 ani și jumătate am început gimnastica. În prima zi de antrenament nu am vrut să intru în sala de gimnastică, pentru că bunica nu mă dusese la balet, acolo unde m-a dus mama. Am stat două ore plângând afară cu toată lumea trăgând de mine: <Hai. intră în sală, măcar să vezi>. Am zis NU, NU AM ÎNCREDERE ÎN NIMENI. Prima mea antrenoare, Mariana Câmpeanu a zis OK, DU-TE ACASĂ. Peste 2-3 zile am sunat-o pe bunica și i-am zis să mă ducă la gimnastică. Așa a început drumul meu în acest sport.”, a povestit Larisa despre începuturile ei în acest sport.

 

La Campionatele Europene de Gimnastică de la Cluj, Larisa a câștigat medalia de bronz la bârnă.

La 20 de ani, Larisa Iordache declară că nu și-a stabilit un punct anume în privința finalului carierei sale și recunoaște că va concura atâta timp cât îi va permite organismul