Ajuns la 53 de ani, Lars Elstrup, fost campion european cu Danemarca, a ajuns să uimească, în sens negativ, întreaga lume. După ce a anunțat că renunță la viața ”normală”, devenind sectat și luându-și numele ”Darando”, a bătut copii de școală. De ceva vreme, ex-atacantul intră pe terenurile de fotbal, în timpul jocurilor oficiale, complet dezbrăcat, și face exerciții specifice gimnaștilor

N-a fost nici mare, nici mic, dar, cu toate acestea, a prins câteva echipe de top. Născut în Danemarca, în 1963, Lars Elstrup a debutat la Brondby, apoi, imediat, a fost remarcat de Feyenoord. După doi ani aici, a trecut la Odense și, apoi, Luton Town, la englezi stabilind recordul în privința sumei de transfer (aproape 1.000.000 de dolari la acea vreme). Sepp Piontek, antrenorul echipei naționale, a pus ochii pe el, așa că l-a convocat. A prins 34 de partide și a înscris de 13 ori. A venit în România, la faimosul 3-1 din noiembrie 1989, de pe ”Ghencea”, când ne-am calificat după 20 de ani la un turneu final de Campionat Mondial. Mulți consideră, și azi, că aceasta a reprezentat nașterea ”Generației de Aur”.

În 1992, când Danemarca s-a adunat pentru ”europene” din vacanță, l-au sunat și pe Lars. În Suedia a devenit campion european, după prestații de senzație. A punctat, decisiv, în 2-1 cu Franța, a lovit, la penaltyuri, eliminând Olanda.

Apoi, ceva s-a petrecut cu el. Ceva grav. Specialiștii numesc acest lucru ”Paradoxul fericirii”. Într-o societate în care toate lucrurile merg bine, ai unul dintre cele mai mari PIB-uri din lumea, apar contradicțiile: cel mai mare consum de stupefiante și alcool, una din ratele uriașe de sinucideri pe cap de locuitor.

În 1993, la nici 30 de ani, a anunțat că se retrage, că nu-i mai place fotbalul. Așa, pe nepusă masă, într-o seară. Fără motive, i-a surprins pe toți, deși era titular la Odense. Și-a îndreptat pașii către o sectă spirituală, s-a rebotezat, ungându-se drept ”Darando”, adică ”Râul care curge”, după un vechi dialect scandinav. ”Sunt sătul de ceea ce lumea gândește despre mine, sunt sătul de presiunea pe care comunitate o exercită”, declara. ”Mi-au luat toată energia pozitivă din mine”, adăuga. L-au dat afară din uniunea spirituală în decembrie 1999, după ce a fost arestat pentru că a bătut un școlar...Odenese nu l-a abandonat. În ianuarie 2000 l-a chemat la niște probe. Nu-l mai văzuseră de ceva vreme, au zis să constate dacă mai poate face efort fizic, mai ales după evenimentele ultimilor ani. A refuzat. A spus că el este campion european și nu se bagă la ”trialuri”. 

Apoi a intrat într-un con de umbră. Adică vreo 15 ani. S-a tras în Vissenbjerg, o așezare cu 3.000 de suflete. Liniște până acum câteva zile, când a ”erupt”. Dezbrăcat complet, a intrat pe gazon în a doua parte a meciului Randers cu Silkeborg. A făcut ”roata”, a stat în cap, spre toata a stupefacție a spectatorilor, dar și a jucătorilor care n-au intervenit, dar care priveau jenați. De intervenit, au intrervenit forțele de ordine, care l-au scos de pe teren. ”Iubesc să apar dezbrăcat”, au fost singurele sale cuvinte. ”Paradoxul fericirii”...