Pe la 16 sau 17 primăveri, Joaquin, actualul jucător de la Betis Sevilla, voia să se lase de fotbal, deși nici nu-l începuse prea bine. Era cam șapte dimineașa, într-o sâmbătă, când i-a comunicat tatălui său intenția. ”Bine, dacă așa vrei”, a venit răspunsul. Urmat de cea mai puternică palmă din Univers. A fost momentul în care andaluzul a renunțat complet la planurile sale. A fost momentul în care s-a apucat serios de treabă. Joacă și azi

”Tata m-a ajutat enorm în carieră”, povestește Joaquin, jucătorul lui Betis Sevilla. Pare serios, nu-ți dai seama dacă glumește sau chiar așa e. Continuă. ”Ajunsesem în punctul acela crtic, cred că aveam vreo 16, hai, 17 ani. Jucasem cu naționala andaluză dar eram deja plictisit de fotbal. Aveam fete frumoase în jurul meu, voiam să ies în discoteci, să pierd nopțile”. Pentru el, mingea trecuse pe plan secund. S-au găsit în bucătărie, într-o sâmbătă, pe la șapte dimineața. A zis să fie direct. ”I-am spus tatălui că sunt sătul, că nu mai vreau să aud de fotbal. Că m-am săturat să înghit zeci de kilometri”. Atât.

Părintele i-a răspuns la fel de scurt: ”Bine, dacă tu asta vrei”... După care a urmat cea mai puternică palmă din Univers, aplicată pe ceafa lui Joaquin. ”Nici acum nu știu dacă pot mișca gâtul corect”, spune fotbalistul. ”A urlat la mine. Deja te-ai plictistit? Nu-mi spune mie asta! Te duc cu mașina, te las în fața vestiarului. Te dai jos, te duci acolo și le zici antrenorului și colegilor tăi că ești sătul. Apoi faci la fel și în fața președintelui clubului. Claro?”

A fost momentul în care Joaquin a renunțat, definitiv, la astfel de ”pitici”. Ce a urmat? Betis, Valencia, Malaga, Fiorentina și, din nou, Betis. Plus 51 de meciuri pentru naționala Spaniei. Restul a rămas acolo, în bucătărie, în acea dimineață de sâmbătă.