Astăzi câștigă anual, numai din salariu, undeva la 25.000.000 de euro. De opt ani, se bate, constant, pentru ”Balonul de Aur”, are 60.000.000 de susținători pe rețelele sociale, e liderul naționalei Portugaliei. Puțini știu, însă, că în 2001, Cristiano Ronaldo a fost operat pe inimă și că mama sa, Maria Dolores, a dat semnătură. Cu 15 ani în urmă, CR7 a fost la un pas să se lase de fotbal

Madeira e plantată în mijlocul Oceanului Atlantic, undeva la 860 km de Lisabona. Practic, Arhipelagul e format din cinci insule, dar numai două-s locuite. ”Grădina Atlanticului”, cum e alintată, Madeira reprezintă o rocă vulcanică de 57 de kilometri, iar Funchalul, capitala, are aproape 110.000 de suflete

Aici, în ”Quinta do Falco”, cu străzi neasfaltate, e casa lui Cristiano Ronaldo. Aici, în 2001, sună telefonul. Maria Dolores, mama, răspunde. ”Doamnă, buna ziua, voi fi direct. Numele meu este Jose Gomes Pereira, sunt șeful departamentului medical de la Sporing Lisabona. V-am sunat pentru a vă spune că fiul dumneavoastră, Cristiano Roanldo, a fost detectat, ieri, în urma unor controale amănunțite, cu o problemă la inimă. Destul de mare. Nu vreau să vă impacientați, am rugămintea de a ajunge, cât mai repede, la Lisabona, pentru a putea sta de vorbă!”. Instant i se face rău. Catia, fiica cea mare, e pe acolo. Își amintește că mama sa s-a prelins pe lângă perete și că a avut nevoie de un pahar cu apă. Soțul, Jose Dinis, un bețiv notoriu, nu e prin zonă, ca de fiecare dată. Cine să o sprijine, acum, când cerul părea să se prăbușească peste ea?

Cristiano, ”leul” lui Boloni

Cristiano tocmai urma să facă pasul cel mare, spre a debuta la echipa lui Sporting, unde în toamna lui 2001 antrenor va veni Loți Boloni. A trecut, rapid, prin toate etapele, de la ”pitici” până la a doua echipă a ”leilor”, mai are un singur hop, dar...

Cristiano Ronaldo, la primii săi pași, ca profesionist, la Sporting Lisabona. Toamna lui 2001, la puțină vreme după operația pe inimă

Maria Dolores nu mai ține minte cum a ajuns la Lisabona. Doar că a intrat în biroul doctorului unde i s-a făcut, din nou, rău. Pereira era o somitate: fusese medic al Federației Portugheze de Natație, mersese cu delegația lusitană la JO din 1988, lucrase cu echipa națională de fotbal, cu cea de judo. ”Doamnă, fiului dumneavoastră i-am detectat o problemă. Am observat că în timpul antrenamentelor inima îi bate mai repede decât celorlalți colegi. Am zis să trecem peste. Apoi, în repaus, se petrece același lucru. Pentru un om de pe stradă, poate n-ar fi ceva grav, dar vă dați seama ce înseamnă pentru un viitor fotbalist profesionist, nu?” Vede că femeia, deși stă pe scaunul din fața sa, nu pare a fi în acea încăpere. Continuă. ”Tahicardie se numește. Adică mult peste cele 90 de bătăi pe minut, frecvența normală. Am analizat, trebuie operat. În lumea noastră, a medicilor, nu e ceva complicat”, încearcă să o liniștească. ”Dar, ca la orice intervenție pe inimă, am nevoie de semnătura dumneavoastră!”

”Va mai putea juca fotbal?”

Maria e pierdută sută la sută. E o femeie simplă, dar știe că dacă un om în halat îți cere o iscălitură înainte de a intra în salon, nu e de bine. Nu poate întreba decât ”Și va mai juca fotbal?”. Atât! În ”Madre coraje”, cartea sa autobiografică, avea să recunoască, peste ani, că a dat cea mai tembelă replică. Adică Ronaldo, la 15 ani, urma să fie operat pe inimă și ea nu putea spune decât dacă va mai putea alerga mingea? Emoțiile...

A doua zi, mama semnează actele. Operația e programată într-o miercuri. Nu are timp prea mult să stea cu Ronaldo, dar, culmea, puștiul e cel care îi dă liniște. ”Am vorbit cu doctorul, mi-a spus că dacă reușește, nu voi mai avea probleme niciodată!”, spune Cristiano. Dar mama nu-l aude. Numai în sufletul ei să nu te găsești.

Jose Pereira are nume de fotbalist. E medicul care i-a salvat viața lui Cristiano

Pereira și un specialist cardiolog intră în sală. E puțin trecut de ora nouă dimineața, la spitalul ”CUF Descobertas”. Nu durează mult. Folosesc un fel de laser cu care rezolvă problema. Dar Mariei i se pare o veșnicie. Seara îl poate vedea, îl poate strânge de mână. A doua zi, de dimineață, don Jose e în fața ei. ”Aveți un copil extrem de curajos. Operația a reușit sută la sută. Cred că maximum într-o săptămână va putea reveni la antrenamente”, aude.

Maria, femeie simplă, sărută mâna medicului, înainte ca acesta să o poată retrage.

Restul poveștii vă este cunoscut.