S-au spus poveşti despre el, s-au scris cărţi şi s-au turnat filme. A provocat lacrimi de bucurie şi tristete. A devenit iubit de o lume întreagă. A născut una dintre marile controverse ale secolului trecut.  S-a jucat cu destinul, de fiecare dată inocenţa sa invingând, de multe ori chiar şi în situaţii limită.  A văzut în noroc un dar de la Dumnezeu. Neîţeles de adversari în dreptunghiul verde, s-a transformat (uneori) într-un neînţeles de catre cei care l-au aclamat.  A dansat pe teren şi  şi-a desenat viaţa după trăirile sale.  A fost unul din marii artisti ai secolului trecut. Ba nu, a fost unul din marii artisti ai tuturor timpurilor!

Diego Armando Maradona, probabil cel mai mare fotbalist din istoria sportului rege, împlineşte 55 de ani pe 30 octombrie 2015. Marele jucător, cel pe care argentinienii l-au transformat într-o industrie, a rămas în mintea multora prin magiile din teren. De la “Mâna lui Dumnezeu”  şi cursa magnifică de 60 m reuşită în faţa Angliei, până la CM 94, cel numit “Butoiaşul atomic” datorită constituţiei compacte ce-l ajuta sã reziste foarte bine presiunii fizice, a hrănit cu clipe memorabile pe toţi cei care iubesc fotbalul. El este cel care a dus Argentina, prin golurile şi pasele sale de geniu, spre succesul din 1986, el este cel pe care napoletanii l-au acceptat fără condiţii şi au cules răsplata, el este cel care, prin lipsa sa din teren, a pus umărul  la cea mai mare performanţă reuşită de Romania la un turneu final.

"Va imaginati ce jucator eram fără cocaină?", ne întreba peste ani... Totusi, libertatea imaginaţiei nu poate sterge tezaurul fotbalistic lăsat moştenire. Un simplu, sincer şi inocent “Eu sunt Diego” ne-a fost de ajuns să înţelegem că tu eşti Diego, ÎNGER pentru ţara ta, REGE pentru fotbal şi MURITOR ca om.