Unii spun că nu Ienei a făcut marea echipă a Stelei ce pleca pe drumul Cupei Campionilor Europeni. Că e opera generalului Olteanu, a ”Sfinxului” Alecsandrescu și a antrenorului Halagian. Despre Victor Dinuț, ”secundul”, nimeni nu mai amintește nimic, deși a avut un rol uriaș. După doar șapte etape era dat afară de la echipa aflată pe primul loc. Se stingea, pe picioare, în 700 de zile: ciroză galopantă pe fond nervos! Sunt 30 de ani de atunci

Ceaușescu, Nicolae Ceaușescu, nu știa fotbal. Băga, toată ziua, ”șeptică” ori ”Popa prostu'” cu Bobu ori Manea Mănescu și, cel puțin la ultimul joc, nu pierdea niciodată, pentru că nu era lăsat să piardă. La sportul cu mingea se pricepea mai puțin. Avea, însă, orgoliul acela infinit ca Scorniceștii, urbea natală, să fie pe primul loc. La orice. De la producția de gogonele de toamnă la soccer. Pe fondul aceste mândrii prostești avea să se consume una dintre cele mai mari drame din istoria sportului nostru.

Halagian, Florin Halagian, s-a apucat de antrenorat în 1971, la FC Argeș. La început, a lucrat cu ”secunzi” precum Tănase Dima ori ”Tică” Oțet. Apoi, în 1980, s-a găsit cu Victor Dinuț, om fin, cult, din ”noua generație” (avea numai 33 de ani!) unul dintre primii profesori de la noi care nu punea accentul numai pe pregătirea fizică. Avea fișe, studia adversarul, știa totul despre el. În 1981, ”Armeanul” ajunge la FC Olt Scornicești, echipa dictatorului. Logic, cu tot cu Dinuț. Locul 4 la finele ediției, piezând, la golaveraj, calificarea în Cupa UEFA, în dauna Corvinului. Gică Iamandi, Șoarece ori Victor Pițurcă se află printre vedete, alături de Prepeliță ori Cățoi. Trei sezoane bune în fotbalul din acea vreme...

Trei ani uciși în șapte etape

În 1984, după trei ani în care Steaua a ”tras” de cuplul Halagian - Dinuț, cei doi ajung pe ”Ghencea”. Dimpreună cu generalul Olteanu și cu ”Sfinxul” Alecsandrescu, cei patru pun bazele echipei ce va pleca la drum pentru cucerirea Cupei Campionilor Europeni. Vin Boloni, Bumbescu, Bărbulescu, Radu II ori Stângaciu, pleacă Vasile Iordache ori ”Flocea” Florin Marin. După cum se va vedea, tandemul rezistă pe banca Stelei doar șapte etape, plus ”dubla” cu AS Roma lui Eriksson. Dinuț nu-i scapă din mână pe ”viteziști”. E adeptul disciplinei draconice, responsabil cu pregătirea fizică. Are grijă să cunoască orice detaliu din viața extrasportivă a acestora. Lucrurile merg bine și, după șapte etape, echipa este pe primul loc, cu 12 puncte, nici o înfrângere și golaveraj 13-1. Acesta este momentul în care Halagian și Dinuț sunt chemați de Constantin Olteanu la sediul clubului. Li se comunică, oficial, că din acea zi ”își încetează actrivitatea la Steaua”. Antrenorii rămân stupefiați. Are loc un dialog incredibil între cei doi, chiar acolo, în biroul viitorului Primar al Bucureștiului.

Halagian: - Ce zici, Victore?

Dinuț: - Ce să zic, dom' profesor, dacă așa s-a stabilit...

Asta e tot! Da, după șapte etape bune, după o ”dublă” cu italienii în care Steaua fusese învinsă, târziu, de unicul gol al lui Graziani, erau dați afară. Povestea din spatele poveștii: Ceaușescu e la o vilă de protocol. Întâmplător, televizorul e aprins. Nu se uită, propriu zis, la meci dar, împreună cu Gică Oprea și Lică Bărbulescu vede cum FC Olt pierde, în campionat, contra Gloriei Bistrița, cu 3-1. Contrariat, dictatorul întreabă: ”Ce s-a întâmplat, nu eram o echipă bună?” ”Așa era, dar ne-a luat Steaua toți jucătorii!” ”Cine de la Steaua?” ”Halagian, fostul nostru antrenor”, răspunde Bărbulescu, cumnatul. Gata, destinul celor doi tehnicieni este pecetluit! ”Armeanul” primește în picioare pumnul. E hârșâit în astfel de probleme, știe cum să reziste. Dinuț, nu! Un șoc uriaș pentru el. Halagian refuză să mai preia vreo echipă până la finele turului, sperând într-o minune. Care nu mai vine. Se retrage în garsoniera sa din Dorobanți, acolo unde plămădise, alături de Victor, marea echipă a Stelei. 

Fotografie-unicat, pentru că sunt puține imagini cu Dinuț (dreapta imaginii) la Steaua. Pe ”Ghencea”, alături de Balint, Pițurcă, Bumbescu, Belodedici, Iovan, Bărbulescu, Lăcătuș ori Tudorel Stoica...

Dinuț nu mai regăsește linia de plutire. Clubul nu-i rezolvase nici una dintre problemele personale, soția, medic, rămăsese la Pitești, fiica, Ruxandra, la fel. Dacă ”Armeanul” își acceptă soarta, Victor nu face la fel. Începe să se întrebe unde a greșit. Halagian prinde câteva meciuri la Craiova, în 1985, Dinuț e fără busolă. Steaua ajunge în finala Cupei Campionilor Europeni pe care o cucerește. Nimeni nu suflă o vorbă despre meritele lui Halagian ori ale ”secundului” său. E iunie 1986, militarii formează cea mai bună trupă din Europa, când Dinuț se stinge, la nici 39 de ani. ”Apucase, cu câteva zile înainte, să zică: <<Mă doare ficatul!>> și să se întindă pe canapea din sufragerie. Apoi, s-a dus”, își aduce aminte Ruxandra...

Diagnosticul? Ciroză galopantă pe fond nervos...Nu trecuseră nici doi ani de la ”debarcarea” sa de la Steaua...

”Vreau doar să înțeleg de ce nimeni, niciodată, n-a spus adevărul despre tatal meu, de ce au știut numai să culeagă laurii, cei mai mulți fără minima demnitate?I? Nu cred că-și imaginează cineva cum s-a simțit el văzând meciul de-acasa (n.r. - finala de la Sevilla, din 7 mai 1986, contra Barcelonei) și tot fastul cu care a fost primită echipa. S-a bucurat și l-a durut. Era munca lui!” - Ruxandra Dinuț