Storhamar Dragons şi Sparta Warriors au intrat în istorie pentru cel mai lung meci de hochei. Norvegienii au început partida la ora 18:00, iar golul victoriei a fost marcat la 02:32 dimineaţa.

Opt ore şi 32 de minute pentru un singur meci, iar liniile de urgenţă ale poliţiei au fost luate cu asalt. Mai mulţi fani prezenţi la meci fuseseră daţi dispăruţi.

După timpul regulamentar, scorul a fost 1-1, iar meciul a trecut în repriza de departajare. Numai că nu s-a marcat, aşa că a fost nevoie de o nouă rundă de prelungiri. Până la urmă, s-au jucat opt reprize suplimentare pentru un gol izbăvitor.

Hocheiştii de la Storhamar au avut 96 de şuturi, iar cei de la Sparta ceva mai puţin, 93. Până la urmă, după 217 minute şi 14 secunde timp efectiv de joc, Storhamar a reuşit să marcheze, spre bucuria spectatorilor care, în sfârşit, puteau merge acasă.

Familiile celor prezenţi la meci au început să sune la poliţie, îngrijoraţi de faptul că rudele lor nu dau niciun semn şi că nici nu s-au mai întors acasă de la meciul de hochei. După ce s-au prins de sesizări, aceştia au realizat o linie specială în care se anunţa, mai ceva ca la "minutul şi scorul", că spectatorii nu au plecat de la stadion, pentru că încă se joacă hochei. Fie şi după opt ore şi 32 de minute... şi vreo 189 de şuturi!

ÎN 1936, CÂŢIVA BĂIEŢI JUCASERĂ CEVA MAI PUŢIN

Recordul pentru cel mai lung meci de hochei fusese stabilit în 1936, când Detroit Red Wings şi Montreal Maroons au jucat 176 de minute şi 30 de secunde până la golul victoriei.

Partida a avut nevoie de şase reprize de prelungiri, iar, la final, doar cei de la Detroit s-au bucurat, reuşind să câştige cu 1-0.