”Whitchurch” e un cartier liniștit din Cardiff, locul unde, în această seară, se trage cortina peste Champions League, cu ”șocul” Real Madrid - Juventus Torino. La numărul 81, pe Velindre Road, a venit pe lume, pe 16 iulie 1989, Gareth Bale.  Aici a copilărit, aici a deprins tainele fotbalului, aici a mers la școală, aici a făcut primele năzdrăvănii, aici a scos, la 14 ani, 11.4 secunde pe suta de metri. Aici, la cinci kilometri de locul finalei!

”Whitchurch” e un loc liniștit din Cardiff, locul finalei de Champions League din acest sezon. Din când în când, o mașină trece pe ”Merthyr Road” și, doar atunci, zgomotul e ceva mai intens. Aici, pe 16 iulie 1989, Frank și Debbie l-au adus pe lume pe Gareth Bale. Pe ”Velindre Road”, la numărul 81. O casă vopsită în ocru, două etaje, trei camere mari, nițică grădină în spate și două locuri de parcare, în față.

Bale, rândul de sus, al doilea din dreapta imaginii, când începuse, deja, să aibă o viteză incredibilă

”De mic iubea mingea. De mic îmi spărgea geamurile și-mi culca trandafirii”. A glăsuit William Tout, vecinul, care, la 87 de ani, are o memorie uriașă. ”El și alt nebunatic, Ellis Randall”. Ellis e cel mai bun prieten al său, cel care, la prezentarea starului de pe ”Bernabeu”, din 2 septembrie 2013, a stat, tot timpul, la doi pași de el. ”Drogul” îl moștense de la Chris Pike, unchiul, atacant, prin anii '80, la Fulham și Cardif City. Da, pare greu de crezut dar, pe atunci, gruparea din capitala Țării Galilor nu avea pepinieră, așa că Gareth s-a apucat, vreo doi ani, să obosească mingea la ”Cardiff Service Civil Football Club”. 
 

L-au descoperit la un ”6 la 6”

În august 1998, Rod Ruddick, manager la academia de tinere talente de la Southampton, vine la tradiționalul turneu ”6 la 6” de la Newport. ”De obicei, de aici nu prea apăreau vedete, sincer, dar, în acel an, am pus ochii pe un copil. Era înalt și, pentru statura sa, alerga extrem de repede”, avea să-și amintească el. Era Gareth, cel care, la 14 primăveri, scotea, pe suta de metri, 11,4 secunde! L-a ”semnat”. La 10 ani se antrena, de două ori pe săptămână, la 85 de kilometri de Cardiff, acolo unde Southampton avea o bază, apoi, în weekend, la 230 de kilometri depărtare de casă, mergea la meciurile oficiale.

Învăța foarte bine la școala primară, apoi a ajuns la ”Whitchurch High School”, o instituție cu 2.500 de copii. De aici aveau să iasă Geraint Thomas, ciclist, de două ori aur olimpic (2008 și 2012) ori Sam Warburton, căpitanul naționalei galeze de rugby, câștigător de ”Turneul celor șase națiuni”. 

De fiecare dată când trece prin Cardiff, Bale ajunge la fostul său colegiu, pentru a-și saluta profesorii

”Gareth era un elev exemplar. Îi plăcea să stea cuminte, în a sa banca, să nu iasă în față. Modest, foarte modest, dar niciodată nu a neglijat școala”. Vorbele lui Gwyn Morris, ”proful” de educație Fizică din acea perioadă. Un om pe care Bale l-a iubit enorm și pe care-l vizitează de fiecare dată când revine acasă. El l-a învățat să alerge ca la carte, iar acest lucru s-a văzut atunci când l-a pierdut pe drum pe sărmanul Marc Bartra, barcelonezul.

În ”Hall of Fame”-ul institutului, Bale apare în două poze: prima, dată aprilie 2005, câștigând, cu tineretul lui Southampton, FA Cup la tineret, întâiul său trofeu, a doua, în mai 2014, celebrând golul din finala Champions League de la Lisabona. ”A venit, ne-a adus un tricou de la Real Madrdi, ne-a salutat pe toți, a stat de vorbă cu noi! Fără figuri, fără ifose”, spun cei de prin partea locului. Echipamentul nu e unul oarecare. E chiar cel în care Gareth a cucerit trofeul. A rămas acolo, la ”Whitchurch High School”...

În rest, povestea este știută. În 2007, 20 de milioane de euro plătite de Tottenham pentru transferul său de la Southampton. Ceva bani, dacă ne gândim că vorbim despre un tip de 18 ani. În august 2013, Real Madrid. Două Ligi ale Campionilor. A treia poate veni azi, la Cardiff. La cinci kilometri de casă. Sau la trei mile, cum le place galezilor să spună...