Scurtul drum de la Sevilla la cocaină și arestul poliției: „Mă drogam fără limite. Meciul meu contra cocainei va dura până în clipa în care voi muri”

Expresia  „nu știu să fac altceva decât fotbal” nu e un alint al fotbaliștilor aflați la apusul carierei. Pentru multe nume uriașe ale sportului rege, finalul carierei a însemnat și finalul celei mai frumoase perioade a vieții și începutul unui coșmar.

Mulți dintre protagoniștii acelei finale de poveste de la Sevilla au simțit pe propria piele ce înseamnă sfârșitul fotbalului. Unii au acceptat că totul s-a terminat și trebuie să o ia de la capăt, alții au refuzat să uite, iar destinul i-a doborât fără milă. Un astfel de exemplu este cel al fundașului Julio Alberto. Pe numele său adevărat și complet Julio Alberto Moreno Casas, a fost un răsfățat al fotbalului. Hărnicia sa din teren l-a promovat rapid la prima echipă a lui Atletico Madrid și după cinci ani, cu escală la Huelva, petrecuți în tricoul alb-roșu a ajuns în Barcelona, unde a fost înregimentat la mândria Cataluniei.

S-a impus rapid și a jucat în tricoul blau grana peste 200 de meciuri în cei nouă ani petrecuți pe Nou Camp, însă odată cu retragerea a început și drama vieții sale. Devenit peste noapte doar un simplu „fost” , Julio Alberto a început să descopere „leacul” perfect pentru a uita și pentru a accepta noua viață care i se arăta la orizont.

În octombrie 1991, magazinul de motoare pe care-l deținea în Barcelona este mistuit de flăcări, iar acest incident îl macină îngrozitor. Nici afacerile cu produse vesitmentare nu-i mergea foarte bine, iar discoteca pe care o deținea în co-proprietate cu fostul său coleg, Marcos, era la fel de anostă la capitolul venituri. Parcă toate-i mergeau pe dos, iar asta l-a împins să facă un pas greșit, care avea să-i influențeze întreaga viață. Într-o seară în care totul părea să se năruie sub privirile sale neputincioase, Julio a prizat pentru prima oară cocaină. A crezut că e doar un moment și că poate renunța rapid, însă așa cum se întâmplă mereu, totul s-a schimbat în viața lui. A continuat să se drogheze intens, mai ales că nici cel de-al treilea mariaj nu funcționa cum trebuie.

În doi ani, Julio Alberto devenise de nerecunoscut. Marea vedetă a fotbalului spaniol era acum singur, fără afaceri, fără slujbă, fără prieteni. Singura sa amică de nădejde devenise cocaina, iar viața i se năruia fără ca el să mai poată opri dezastrul. Conștient că problemele cu drogurile îi pot grăbi sfârșitul, fostul finalist de la Sevilla încearcă din răsputeri să renunțe. Se înscrie în programe speciale, merge la clinici de recuperare. Totul, fără rezultat. În 1997, spaniolul decide să plece cât mai departe de Spania natală. Ajunge în Insulele Faukland, însă nu se poate adapta sub nicio formă și după doar un an revine în țara sa sperând că necazurile s-au terminat.

Se angajează la un bar din Barcelona, dar liniștea durează doar câteva luni pentru că în noiembrie 1998 este arestat de poliția locală după ce este acuzat furt de către proprietarul locației unde muncea: „Au profitat de statutul meu de dependent de droguri și m-au găsit țap ispășitor în toată povestea asta. Nu am furat niciodată nimic”, mărturisea Julio Alberto într-un interviu acordat presei catalane după evenimentul nefericit.

La începutul anilor 2000, fostul fundaș stânga al Barcelonei părăsește Catalunia și se mută în Madrid și de-aici la Mallorca, unde începe o terapie intensă și, potrivit propriilor declarații, un an mai târziu renunță la droguri.

„Acum am renunțat la droguri, dar sunt convins că meciul meu împotriva cocainei va dura până în ziua în care voi muri. Cel mai important țel al vieții meile este să nu pierd această partidă” – Julio Alberto (2004);

„Când am intrat prima oară în clinică mi-a fost rușine. M-am gândit la ce vor zice ceilalți când vor afla că sunt dependent de droguri. Acum îmi pare bine că am făcut pasul. Mi-am salvat viața, dar nu singur. Am avut lângă mine câțiva oameni care m-au ajutat enorm”- Julio Alberto (2004).

Carte de vizită

JULIO ALBERTO MORENO CASAS

Născut: 7 octombrie 1958

A jucat la:

  • Atletico Madrid (1977 – 1979; 1980 - 1982)- 67 meciuri , două goluri;
  • Recreativo Huelva (1979 - 1980) – 8 meciuri, un gol;
  • FC Barcelona (1982 - 1991) – 202 meciuri, 9 goluri

Între 1984 și 1988 a evoluat pentru prima reprezentativă a Spaniei pentru care are 34 meciuri.

Are două titluri de campion al Spaniei, a câștigat de trei ori Cupa Regelui, are în palmares o Supercupă a Spaniei și două Cupe ale Ligii.

Este câștigător al Cupei UEFA și finalist al Ligii Campionilor (7 mai 1986, FC Barcelona – Steaua 0-2).

Toate trofeele au fist obținute doar cu FC Barcelona.

Surse: www.elmundo.es; www.publico.es; wikipedia.org

text: Mihai Roşoiu