Generalul Mihai Lascăr, Ministrul de Război, semnează, pe 7 iunie 1947, decretul de fondare al Clubului Armatei Române, Asociația Centrală a Armatei, A.S.C.A, viitoarea Steaua București. Sunt 70 de ani de atunci, iar vremurile actuale găsesc echipa împărțită în două: sigla, numele și amintirile ”vechi” într-o parte, timpurile moderne, în cealaltă. Oricine poate face istorie. Dar numai marii oameni o scriu

Despre fondarea Stelei, despre primii pași, despre întâiul lot, întâiul joc ori întâiul trofeu se poate discuta la infinit. Vorbim despre 70 de ani din istoria uneia dintre cele mai galonate trupe din România. De aceea, am ales șapte imagini sugestive, câte una pentru fiecare decadă.

1. Fondarea. Mihail Lascăr, Ministrul de Război, semnează decretul de fondare pe 7 iunie 1947. ”Asociația Centrală a Armatei, A.S.C.A.” Unii spun că trupa lui Mociornița, Carmen, a dispărut tocmai pentru a face loc nou-fondatei, alții afirmă că gruparea „chiaburului” oricum dispărea, pentru că refuzase un ”amical” cu o trupă din URSS. Pe 13 august se pleacă în cantonamentul de la Sinaia, la ”Sanatoriu”. Aici, stingerea se dă la 22.00 dacă nu e dans, dacă se dansează, o oră și jumătate mai târziu. Primul joc e pe 24 august 1947, contra celor de la Dermata Cluj, 0-0.

2. Primii pași, primul titlu. În 1949 se cucerește „Cupa R.P.R.”, primul trofeu din istorie, cu ”Piți” Apolzan, întâiul libero din fotbalul mondial. Se juca în sistemul 1-3-2-5. Uneori, primele de joc erau faimoșii ”biscuiți de răsboiu, trași prin marmeladă”. Pe 21 noiembrie 1948 se joacă primul meci contra celor de la Dinamo, ce se va trasnforma, apoi, într-o rivalitate istorică.

3. Apare ”Steaua”. Pe 4 decembrie 1961 denumirea echipei se schimbă în ”Steaua”. Se face trecerea de la prima generație de aur - Apolzan, Ienei, Bone, frații Zavoda, Onisie, Constantin, Voinescu, Alecsandrescu - la cea de-a doua (foto), cu Iordache, Puiu Iordănescu, Tătaru II sau Liță Dumitru. Pe 9 aprilie 1974 se inaugurează stadionul ”Steaua”, din cartierul Ghencea, cu un meci contra lui O.F.K. Beograd, scor 2-2.

4. Sevilla. Pe 7 mai 1986, Steaua cucerește Cupa Campionilor Europeni, în cea mai importantă noapte din istoria sportului nostru. Pe ”Ramon Sanchez Pizjuan” din Sevilla, se ajunge la penaltyuri, contra Barcelonei, unde Helmuth Duckadam face minuni. Fanii vin la aeroport, pe ”Otopeni”. Urmează Supercupa, cu Dinamo Kiev. Seria extraordinară e continuată cu o semifinală și o nouă finală, cea cu AC Milan. Steliștii sunt botezați ”viteziștii”.

5. Perioada modernă. După ce aproape toată echipa ce reușise uluitoarele performanțe este vândută, se creionează o alta. Începând din 1993 Steaua face rost de șase titluri de campioană la rând, cu un lot din care aveau să facă parte, printre alții, Stelea, Ilie Dumitrescu, Panduru, Gâlcă, Ilie Stan, Adi Ilie, Prodan, Doboș ori Jean Vlădoiu. Se ajunge în grupele Ligii Campionilor, iar pe 1 august 1991 se inaugurează ”nocturna” de pe ”Ghencea”.

6. Contemporaneitatea. În primii ani de după 2000 se traversează o perioada tulbure. Se schimbă structura acționariatului, echipa de fotbal se desprinde, definitiv, de clubul-mamă. Deși nimeni nu mai crede, se ajunge în semifinalele Cupei UEFA, după o ”dublă” de poveste cu Rapid. Petre Marin, Ghionea, Ogăraru, Dică, Neaga, Goian, Bănel Nicoliță, Paraschiv ori Oprița sunt numai câțiva dintre artizanii acelor succese. Treptat, se va renunța la stadionul ”Steaua”.

7. Legenda. Marius Lăcătuș. 14 sezoane. 10 titluri de campion național. Șase Cupe ale României. 71 de meciuri în Europa, 17 goluri marcate. Marcator la Sevilla.