Ambele echipe au oprit motoarele în meciurile de campionat din weekend, semn că returul semifinalei de Champions League e mult mai important. Guardiola e orgolios, nu vrea să se despartă cu o eliminare de Bayern, ”Cholo” caută să se califice în marea finală, pe care a pierdut-o acum două sezoane

BAYERN MUNCHEN

Guardiola a odihnit echipa de gală contra lui Monchengladbach și acest lucru s-a văzut. Bundesliga încă nu-i în sacoșa munchenezilor, iar Pep nu vrea să audă nimic de proverbul cu cel care aleargă după doi iepuri...Badstuber și Robben sunt accidentați, pe Ribery nu te poți baza, nefiind refăcut complet. Boateng poate reapărea după patru luni, pereche cu Javi Martinez. Muller a fost lăsat pe bancă în partida tur, iar Germania a fost la un pas de a porni o răscoală așa că acum va porni titular, mai mult ca sigur!

ATLETICO MADRID

În tur, madrilenii au fost atacați non stop, dar bijuteria lui Saul a făcut diferența. Godin este incert, la fel și Thiago, deși cine nu vrea să joace într-o astfel de partidă? Din câte se aude, uruguayanul (a cărui poveste este AICI) va fi titular, însă Simeone vrea să meargă pe factorul surpriză. Carrasco, refăcut, ar putea fi și el o noutate. 

PRONOSTIC

La Munchen plouă, terenul va fi alunecos, dar Bayern trebuie să marcheze. Mulți merg pe GG, e cotă frumoasă, dar și victoria lui Bayern merge de luat!