"De joi, 30 martie 2017, ne vom numi FCSB", a sunat anunţul lui Gigi Becali. Din 1947 şi până acum sunt 70 de ani.

Şi Steaua se opreşte, nu va mai exista. Poate, ceva, ceva, va mai pâlpâi prin ligile inferioare, unde generalii, în frunte cu Lăcătuş şi Ion Ion, vor să-şi gâdile orgoliile talpanoase.

În realitate, Steaua moare joi. Într-o joi oarecare, pe 30, tot printr-o găselniţă a lui Becali. "Am schimbat numele pentru ca UEFA să ne recunoască această denumire la tragerea la sorţi". O echipă luată printr-o şedinţă cu bodyguarzi şi generali care fugeau din sală, nu putea să încerce altfel să rămână în graţiile ălora de la UEFA.

În fond, nu conteaza ce-i prin România, tu trebuie să-i păcăleşti p-ăia de acolo, la tragere, că eşti Steaua sau o stea cât de cât, ca să te bage în urnele de unde se extrag banii. Şi mai dă-o-ncolo de tradiţie. Sunt 70 de ani. Aşa, şi? Au murit altele şi mai vechi, doar nu om plânge acum.

Ne-a murit şi echipa naţională, care e cea mai veche, şi tot n-am plâns aşa de tare. Ce tot vă văitaţi?

Avem un fotbal pe citostatice. Dar ei încă ne păcălesc c-au găsit cancerul la timp. Între timp, se caută loc de veci. Şi uitaţi de tradiţii, să nu-l mai dezgropaţi după şapte ani. Va fi la fel de putrezit ca acum.