Jucătoarea rusă Nadia Petrova, fostă ocupantă a locului 3 WTA, şi-a anunţat retragerea din activitatea sportivă, la vârsta de 34 de ani, după 19 ani de carieră.

"Tenisul mi-a oferit multe, mi-a dat o carieră, m-a modelat ca persoană, mi-a dat posibilitatea să călătoresc, să-mi fac prieteni în întreaga lume şi să cunosc multe culturi. Oportunităţile mele au devenit fără sfârşit şi pentru asta sunt recunoscătoare pentru totdeauna. Nu voi mai concura, dar nu voi fi niciodată departe de terenul de tenis", a declarat sportiva, potrivit WTA.

Petrova a câştigat în carieră 13 titluri WTA de simplu şi 34 de dublu, a jucat două semifinale de Grand Slam de simplu, la French Open, două finale de Mare Şlem la dublu şi a triumfat de două ori la Turneul Campioanelor, tot la dublu. Ea a obţinut medalia de bronz la JO din 2012 (la dublu) şi a încasat premii de aproape 12.5 milioane de dolari.

O problemă la umăr a scos-o pe Petrova din circuit în 2014. Ea a avut de atunci mai multe tentative nereuşite de a reveni pe teren.