După ce ieri am prins cel mai sigur pont la meciul de Cupa Spaniei dintre Bilbao și Barcelona, azi ne mutăm în Cupa Angliei, loc din care vom încerca să scoatem o cotă aproape la fel de bună. 

De la ora 21:55, stadionul Olimpic din Londra găzduiește unul dintre cele mai interesante confruntări din turul III al Cupei Angliei, între West Ham și Manchester City. Conform presei britanice, Bilic și Guardiola vor trata acest meci cu toată seriozitatea, fapt pentru care vom vedea la lucru cei mai buni 22 de jucători din cele două combatante.

Dacă valoare e, mai mult ca sigur că vom avea și spectacol în acest meci, iar spectacolul înseamnă goluri. La fel ca ieri, și la meciul de azi vom merge pe un pont legat de goluri. 

Cotă 1,65 pentru ”GG” (ambele înscriu) în West Ham - Manchester City

 La ultimul astfel de pont oferit la un meci jucat de West Ham, am fost loviți de arbitrul Mike Dean, cel care a distrus echipa lui Bilic prin niște decizii ”a la Liga 1”. Astăzi, dacă arbitrajul va fi corect, londonezii au mari șanse să înscrie, dat fiind faptul că au în față o defensivă fragilă, cu gol primit în 13 din ultimele 15 deplasări.

Pe de altă parte, cu Aguero vârf de lance, City este o echipă de temut în atac, iar un gol marcat de ”cetățeni” pe Stadionul Olimpic este și el foarte sigur.

Echipele probabile:

West Ham (4-3-3): Randolph, Nordtveit, Ogbonna, Reid, Cresswell, Lanzini, Noble, Kouyate, Payet, Feghouli, Antonio.

Manchester City (4-2-3-1): Bravo, Sagna, Otamendi, Kolarov, Clichy, Toure, Fernando, Navas, De Bruyne, Sterling, Aguero.